duminică, 3 aprilie 2011

Romania Comunista

6 septembrie 1950 - Prin Legea nr.5 au fost desființate cele 58 de județe (ca și cele 424 plăși și 6.276 de comune rurale și urbane), fiind înlocuite cu 28 de regiuni (compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune).
19 septembrie 1952 - Prin Decretul 331 a fost modificată Legea nr. 5/1950 astfel încât, prin comasare, numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Stalin, Suceava, Timișoara și, pentru prima dată după unire, o entitate administrativă creată pe criterii etnice, Regiunea Autonomă Maghiară.
10 ianuarie 1956 - Prin Decretul 12 a fost modificată din nou Legea nr. 5/1950 desființându-se regiunile Arad și Bârlad.
24 decembrie 1960 - Prin Legea nr. 3 s-au făcut redistribuiri de teritorii și redenumiri de regiuni. Entitatea administrativă maghiară a fost redenumită Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, modificându-i-se, totodată, și teritoriul. În final numărul regiunilor s-a redus la 16.
16 februarie 1968 - Prin Legea nr. 2 s-a revenit la împărțirea administrativ - teritorială a țării pe județe. În 14 ianuarie 1968 a fost publicată o hartă - proiect cu 35 de județe, care a fost discutată în organizațiile partidului comunist, suferind unele modificări. Rezultatul final, substanțial diferit de situația tradițională, anterioară anului 1950, a cuprins 39 județe, municipiul București, 236 orașe, dintre care 47 de municipii și 2706 comune având în componență 13149 sate.

Regiunile si raioanele Republicii Populare / Socialiste Romania, harta administrativa

2 comentarii:

 
Real Time Web Analytics Google Analytics Alternative